Manual de instrucțiuni Audi A4 versiunea 2017 a anului
Audi A4 Pornirea și depl... Deplasarea Informații cu caracter...
Consumul de combustibil, poluarea mediului și uzura motorului, frânelor și anvelopelor depind în principal de stilul dumneavoastră de conducere. Modul preventiv și economic de a conduce ajută la reducerea consumului de combustibil cu 10 – 15 procente. În continuare sunt prezentate câteva sugestii pentru a menține mediul curat și a economisi bani.
Conduceți preventiv
Autovehiculele consumă cea mai mare cantitate de combustibil la accelerare. Când conduceți moderat, nu va trebui să frânați des și deci veți accelera mai puțin. Lăsați mașina să ruleze liber într-o treaptă de viteză selectată, când este posibil – de exemplu când vă apropiați de un semafor și observați că acesta este pe culoarea roșie. Frâna de motor astfel formată evită uzura la frânele de pe roți și la anvelope, gazele evacuate și consumul de combustibil reducându-se la zero.
Economisiți energie
O metodă eficientă de economisire a combustibilului este selectarea timpurie a unei trepte superioare de viteză. Dacă turația motorului este prea mare pentru treapta de viteză în care se află mașina, se consumă combustibil în mod inutil.
Valabil pentru: autovehicule cu transmisie manuală
Comutați cât mai repede din treapta întâi în treapta a doua de viteză. Noi recomandăm selectarea treptei superioare de viteză la cca. 2.000 rotații.

Valabil pentru: autovehicule cu transmisie automată
Călcați pedala de accelerație încet și evitați poziția „Kick-down“.
Evitați accelerările la maxim
Nu trebuie să folosiți niciodată viteza maximă a autovehiculului. Consumul de combustibil, emisiile de noxe și zgomotele de deplasare cresc foarte mult odată cu creșterea vitezei. Deplasarea cu viteză redusă ajută la economisirea de combustibil.
Reduceți funcționarea în gol a motorului
Cu ajutorul sistemului Start-Stop* fazele de funcționare în gol a motorului sunt automat reduse. În cazul autovehiculelor fără sistem Start-Stop*, în pauzele de la semafor (dacă durează mai mult) este avantajos să opriți motorul. La o pauză a motorului de 30 – 40 secunde, economisirea combustibilului este mai mare decât cantitatea de combustibil care se folosește la o nouă pornire a motorului.
La mersul în gol durează mult până când motorul atinge temperatura de funcționare. În faza de încălzire a motorului uzura și emisia gazelor poluante sunt foarte mari. De aceea porniți autovehiculul imediat după pornirea motorului. Evitați turațiile ridicate.
Întreținerea regulată
Prin întreținerea în mod regulat a autovehiculului dumneavoastră, puteți asigura o deplasare cu consum redus de combustibil încă dinaintea plecării în călătorie. Starea de întreținere a autovehiculului dumneavoastră are o influență pozitivă nu numai asupra siguranței traficului și menținerii valorii autovehiculului, ci și asupra consumului de combustibil. Un motor întreținut necorespunzător poate duce la un consum de combustibil mai mare cu până 10 % decât în mod normal!
Evitați conducerea pe distanțe scurte
Motorul și instalația de evacuare a gazelor trebuie să fi atins temperatura optimă de regim, pentru a reduce eficient consumul de combustibil și emisia de gaze poluante.
Un motor rece consumă mult mai mult combustibil. Abia după aprox. 4 km motorul este cald și consumul de combustibil s-a normalizat.
Respectarea presiunii în anvelope
Pentru a economisi combustibil, fiți atenți întotdeauna la presiunea corectă în anvelope legătură. Chiar și numai o diferență de un bar (în minus), poate mări consumul de combustibil cu până 5 %. O presiune prea scăzută în anvelope determină de asemenea, din cauza rezistenței ridicate la rulare, uzura puternică a anvelopelor și înrăutățește comportamentul în deplasare.
Nu folosiți anvelopele de iarnă tot timpul anului, deoarece acest lucru determină un consum de combustibil mai mare cu până la 10%.
Evitați balastul inutil
Deoarece fiecare kg în plus ridică consumul de combustibil, evitați transportarea obiectelor inutile în portbagaj.
Deoarece suportul pentru portbagajul de acoperiș mărește rezistența aerodinamică, când nu mai este folosit, ar trebui demontat. Astfel, la o viteză de 100 – 120 km/h, veți economisi cca. 12 % combustibil.
Economisiți energie electrică
Motorul acționează alternatorul și astfel produce energie; de aceea, la creșterea consumului de curent, crește și consumul de combustibil! Deconectați consumatorii electrici, de îndată ce nu mai aveți nevoie de ei. Consumatorii mari de tensiune sunt de exemplu ventilatorul pe treapta cea mai înaltă, încălzirea lunetei și încălzirea scaunelor*.

Toate imaginile, logo-urile și textele sunt proprietatea Audi ©. Acest site web nu are nicio relație cu compania Volkswagen - Audi sau cu oricare dintre filialele sale din lume. mai multe informații. Pentru a contacta autorul acestui site click aici.