Manual de instrucțiuni Audi A4 versiunea 2017 a anului
Audi A4 Sistemele de asi... Sistemele de asis... Audi active lane as...
Valabil pentru: autovehicule cu Audi active lane assist
Sistemul active lane assist (sistemul de asistență pentru menținerea benzii) recunoaște în limitele sistemului liniile de delimitare ale benzii de circulație cu ajutorul unei camere video amplasate pe parbriz. Dacă vă apropiați de o linie de demarcație recunoscută și există pericolul de părăsire a benzii, sistemul avertizează printr-o intervenție activă de corectare asupra direcției. Puteți oricând să anulați această intervenție asupra direcției. Când treceți peste o linie, volanul vibrează ușor. Pentru aceasta, trebuie ca avertizarea prin vibrare să fie activată în Infotainment. Sistemul active lane assist este activat, dacă acesta recunoaște cel puțin o parte a benzii sale de circulație o linie de demarcație.
Sistemul este conceput pentru deplasarea pe autostradă și pe drumuri naționale, de aceea funcționează numai de la o viteză de cca. 65 km/h (în funcție de țară).
(Valabil pentru: autovehiculele cu side assist: ) Când active lane assist se află în funcțiune și se dorește o schimbare a benzii de circulație ca urmare a autovehiculelor care circulă prea lent sau prea aproape, situația considerată critică de către side assist activat, la acționarea semnalizatoarelor sistemul cu puțin timp înainte de schimbarea benzii are loc o intervenție asupra direcției care se simte. Astfel se încearcă menținerea autovehiculului pe banda de circulație.
(Valabil pentru: autovehiculele fără side assist: ) sistemul gata de funcționare nu avertizează, dacă înainte să treceți peste o linie de demarcație ați acționat semnalizatorul. În acest caz va presupune o schimbare intenționată a benzii.
(Valabil pentru: autovehiculele dotate cu adaptive cruise control: ) dacă sistemul recunoaște o situație clară de depășire, nu va interveni cu manevre de corecție sau avertizări. Dacă sunt îndeplinite condițiile limită, la viteze sub circa 65 km/h (în funcție de fiecare țară) se va activa sistemul de asistență în ambuteiaje legătură.
ATENŢIE
  • Sistemul numai avertizează asupra părăsirii neintenționate a benzii de circulație, printr-o intervenție de corectare asupra direcției. Responsabilitatea pentru menținerea benzii de circulație se află în seama șoferului.
  • Sistemul vă poate ajuta să mențineți autovehiculul pe banda de circulație, însă nu îl și conduce singur. Păstrați întotdeauna mâinile pe volan.
  • Se poate întâmpla ca, de exemplu la frânări puternice, intervențiile de corectare asupra direcției să nu se producă.
  • Este posibil cazul în care camera video nu poate recunoaște toate liniile de delimitare a benzii de circulație. Intervenția asupra direcției se poate produce numai pe partea pe care a fost recunoscută linia de delimitare.
  • Se poate întâmpla, ca alte structuri de carosabil sau obiecte să fie recunoscute din greșeală ca linii de delimitare. Aceasta poate conduce la producerea de intervenții neașteptate sau false asupra direcției.
  • Vizibilitatea camerei video poate fi afectată de autovehiculele din față sau de ploaie, zăpadă, ceață densă, lumina din față. Astfel, se poate întâmpla ca liniile de delimitare să nu fie recunoscute de către sistemul active lane assist.
  • Se poate întâmpla ca în condiții de vizibilitate redusă, când momentul de intervenție asupra direcției este setat pe „devreme“, sistemul să comute pe momentul „târziu“ 1).
  • Se poate întâmpla ca în cazul unui carosabil cu șanțuri, înclinat sau cu vânt lateral, intervențiile de corecție asupra direcției să nu fie suficiente pentru a menține autovehiculul pe centrul benzii de circulație.
  • Din motive de siguranță, sistemul Active Lane Assist nu trebuie folosit în condiții nefavorabile ale suprafeței carosabile și/sau condiții atmosferice nefavorabile (precum polei, ceață, criblură, ploaie torențială, zăpadă și acvaplanare) – Pericol de accident!

Toate imaginile, logo-urile și textele sunt proprietatea Audi ©. Acest site web nu are nicio relație cu compania Volkswagen - Audi sau cu oricare dintre filialele sale din lume. mai multe informații. Pentru a contacta autorul acestui site click aici.