Manual de instrucțiuni Audi A4 versiunea 2017 a anului
Audi A4 Sistemele de asi... Tehnica inteligen... Programul electro...
Valabil pentru: allroad
Asistența la deplasarea în pantă permite coborârea unei pante la viteză constantă.
Fig. 175Consola centrală: tasta pentru asistența la deplasarea în pantă
Fig. 175Consola centrală: tasta pentru asistența la deplasarea în pantă
Pentru a activa asistentul la deplasarea în pantă, apăsați tasta . Ledul din tastă se aprinde.
Pentru a dezactiva asistența la deplasarea în pantă, apăsați din nou tasta. Ledul din tastă se stinge.
Sistemul de asistență la deplasarea în pantă limitează viteza pe pantele abrupte cu circa 6 până la 60%, la deplasarea cu fața sau cu spatele, prin acțiunea automată asupra frânelor la toate cele patru roți. Blocarea automată a roților va fi evitată, deoarece ABS rămâne activ. La autovehiculele cu cutie automată de viteze, asistența la pornirea în rampă adaptează viteza nominală astfel încât, motorul să nu fie frânat sub turația pentru mersul în gol.
Când asistența la deplasarea în pantă este activată, viteza autovehiculului va fi menținută constantă la intrarea pe pantă. Activarea este posibilă numai la viteze sub cca. 60 km/h. Intervenția are loc imediat după pornire, până la cca. 30 km/h. La autovehiculele cu cutie de viteze manuală, intervenția sub viteza de cca. 9 km/h este posibilă numai prin călcarea ambreiajului sau în poziția neutră. Dacă se eliberează ambreiajul la o viteză sub cca. 9 km/h, cu o treaptă de viteză selectată, reglarea vitezei este anulată. Șoferul poate mări sau reduce viteza, în limitele menționate, prin accelerare sau frânare.
Totuși o condiție necesară este ca roțile să aibă o aderență suficientă la sol. Asistența la pornirea în rampă nu își poate îndeplini sarcina la deplasarea pe un teren alunecos (gheață sau noroi) .
Intervenția activă pentru reglarea în raport cu o anumită viteză de până la circa 30 km/h este afișată pe panoul de bord prin lampa de control . În regimul de disponibilitate, lampa de control rămâne aprinsă .
În domeniul de viteză cuprins între cca. 30 și 60 km/h nu se produce reglarea. Sistemul se află numai în regim de stand by. Acest fapt este indicat prin ledul aprins de pe tastă. Peste cca. 60 km/h, sistemul este dezactivat automat. Și ledul se stinge în acest caz.
Funcția asistenței la deplasarea în pantă se activează automat când se îndeplinesc următoarele condiții:
  • Ledul de pe tastă luminează,
  • Viteza este mai mică de 30 km/h,
  • panta este de cel puțin cca. 6%.
ATENŢIE
  • Adaptați viteza în funcție de condițiile de deplasare (vreme, carosabil și trafic). Siguranța mărită oferită de acest sistem nu trebuie să vă determine să conduceți riscant - Pericol de accident!
  • Limitele impuse de legile fizicii nu pot fi depășite nici prin sistemul de asistență la deplasarea în pantă. Stilul de conducere trebuie adaptat în funcție de starea carosabilului și de circulație.
  • Sistemul de asistență la pornirea în pantă nu poate menține constantă viteza autovehiculului în orice condiție (de exemplu pe teren alunecos) și nici nu poate înlocui atenția șoferului.

Toate imaginile, logo-urile și textele sunt proprietatea Audi ©. Acest site web nu are nicio relație cu compania Volkswagen - Audi sau cu oricare dintre filialele sale din lume. mai multe informații. Pentru a contacta autorul acestui site click aici.