Manual de instrucțiuni Audi A4 versiunea 2017 a anului
Audi A4 Ajută-te singur Siguranțele fuzi... Lămpile cu inca...
Înlocuirea becurilor cu incandescență necesită cunoștințe de specialitate.
Dispozitivele de iluminare cu led* și xenon nu necesită întreținere și nu pot fi schimbate. Pentru reparații, adresați-vă unui atelier autorizat.
În cazul în care doriți să schimbați singur becurile din compartimentul motor, aveți în vedere că spațiul motorului este o zonă periculoasă .
ATENŢIE
  • Lucrările din compartimentul motor necesită o atenție deosebită când motorul este cald – Pericol de opărire!
  • Becurile cu incandescență sunt sub presiune și pot exploda – Pericol de rănire!
  • Nu înlocuiți dumneavoastră becurile cu descărcare în gaz (lumină Xenon)! În cazul lămpilor cu descărcare în gaz trebuie să se acorde o atenție deosebită tensiunii înalte. Pericol de electrocutare!
  • Atenție la înlocuirea becurilor, să nu vă accidentați în componentele ascuțite din carcasa farului.
ATENŢIE
  • Înainte de efectuarea lucrărilor la instalația electrică, decuplați contactul – Pericol de scurtcircuitare!
  • Înainte de înlocuirea unui bec cu incandescență, stingeți luminile și luminile de parcare.
  • Procedați cu atenție, pentru a nu deteriora componentele.
  • Atenție la așezarea corectă a capacelor pe faruri și pe blocurile optice spate, pentru a se evita pătrunderea apei și pentru a nu afecta eficiența corpurilor de iluminat.
  • Nu prindeți becul cu mâna goală, utilizați în acest scop o lavetă din pânză sau hârtie - amprentele lăsate se vor evapora din cauza căldurii emanate de becul aprins și se vor depune pe oglinda farului, diminuând performanțele reflectorului.
ATENŢIE
La demontarea și montarea lămpii procedați cu atenție, pentru a nu deteriora nicio componentă.
  • În special la demontare, se pot produce deteriorări la vopseaua autovehiculului și la lampă. De aceea, pentru înlocuirea becurilor, vă recomandăm să apelați la asistență de specialitate.
  • Pentru scoaterea blocului optic spate nu folosiți în nici un caz scule metalice (de exemplu șurubelnițe) sau scule ascuțite sau tăioase din plastic - Pericol de deteriorare a vopselei autovehiculului!
  • Pregătiți o lavetă curată pentru așezarea geamului lămpii, pentru a nu se zgâria.
Indicaţie de mediu
Informații referitoare la modalitățile de reciclare a becurilor cu incandescență puteți solicita în magazinele de specialitate.
Indicaţie
  • La intervale regulate asigurați-vă că toate sistemele de iluminare ale autovehiculului dumneavoastră, în special cele exterioare, funcționează corespunzător. Aceasta nu servește numai la siguranța dumneavoastră, ci și la siguranța celorlalți participanți la trafic.
  • Înainte de înlocuirea unui bec, procurați un bec de schimb.

Toate imaginile, logo-urile și textele sunt proprietatea Audi ©. Acest site web nu are nicio relație cu compania Volkswagen - Audi sau cu oricare dintre filialele sale din lume. mai multe informații. Pentru a contacta autorul acestui site click aici.