Garnituri noi de frână
Plăcuțele de frână noi nu dispun în primii 400 km capacitatea totală de frânare, trebuie ca mai întâi să se „rodeze“. La autovehicule cu discuri de frână din ceramică* această distanță de rodaj poate fi substanțial mai mare. În această perioadă, forța de frânare redusă este compensată printr-o presiune mai mare pe pedala de frână. În timpul perioadei de rodaj evitați solicitarea ridicată a frânei.
Uzura
Uzura plăcuțelor de frână depinde într-o mare măsură de condițiile de funcționare și de stilul de conducere. Mai ales dacă folosiți autovehiculul în traficul de oraș pe distanțe scurte sau când alegeți modul sportiv de deplasare.
Zgomote de funcționare
În funcție de viteza de deplasare, de forța de frânare și de condițiile ambiante (de exemplu temperatură, umiditatea aerului) frânarea se poate produce zgomotos.
Datorită proprietăților de material ale discurilor de frână din ceramică*, se poate ajunge la zgomote, în special la viteze reduse.
Umezeala sau sarea
În anumite situații, de exemplu după ce ați trecut prin apă, după o ploaie puternică sau după ce ați spălat autovehiculul, efectul frânării poate fi întârziat de umezeală, sau iarna, de înghețarea apei între discuri și plăcuțele de frână. Frânele trebuie „uscate prin acționarea lor în mers“.
La viteze mai mari și ștergătoarele de parbriz în funcționare garniturile de frână vor fi alocate pentru scurt timp discurilor de frână. Acest lucru se întâmplă - insesizabil pentru conducător - la intervale regulate, și îmbunătățește răspunsul frânelor în condiții de umezeală.
Acțiunea de frânare poate fi de asemenea întârziată când autovehiculul a fost condus un timp îndelungat pe un drum pe care a fost împrăștiată sare, iar frâna nu a fost acționată pentru o perioadă mai lungă de timp. Întârzierea se produce datorită faptului că se consumă un timp până când dispare stratul de sare dintre discuri și plăcuțe.
Datorită structurii sale de suprafață, un disc de frână din ceramică* preia umiditate în astfel de condiții. Astfel se poate ajunge temporar la o capacitate de frânare redusă, în comparație cu o frână uscată. Acest neajuns poate fi anulat prin exercitarea unei presiunii ridicate asupra pedalei de frână.
Coroziunea
Coroziunea discurilor de frână și murdărirea plăcuțelor se datorează duratelor mari de staționare și solicitării reduse.
La solicitarea redusă a instalației de frână, precum și în cazul existenței coroziunii discurilor se recomandă curățarea discurilor și plăcuțelor de frână prin frânare mai puternică de câteva ori la viteză mare ►.
Defecțiuni la instalația de frânare
Dacă observați că brusc cursa pedalei de frână este mai mare, înseamnă că unul din cele două circuite de frânare s-a defectat. Deplasați-vă imediat până la cel mai apropiat dealer Audi și remediați defecțiunea. Deplasați-vă cu viteza redusă și apăsați cu o forță mai mare asupra pedalei de frână.
Nivelul lichidului de frână scăzut
Dacă nivelul lichidului de frână este scăzut, pot apărea perturbații în instalația de frână. Nivelul lichidului de frână este supravegheat electronic.
Servofrâna
Servofrâna determină creșterea presiunii pe care o realizați prin apăsarea pe pedala de frână.
- Frânările menite să curețe instalația de frânare trebuie efectuate numai când condițiile de trafic permit acest lucru. Ceilalți participanți la trafic nu trebuie puși în pericol - Pericol de accident!
- Nu lăsați autovehiculul niciodată să ruleze cu motorul oprit - pericol de accident!
- În funcție de echipare, la o manevră de frânare generată automat de către autovehicul, pedala de frână va fi acționată.
- Nu depozitați niciodată obiecte în zona picioarelor șoferului. Acestea pot ajunge în zona pedalelor și pot limita acționarea acestora. În cazul în care veți fi nevoit să frânați, nu veți mai putea acționa pedala – pericol de accident!
- Folosiți numai covorașe pentru picioare care lasă liberă zona pedalelor și se pot fixa bine în spațiul pentru picioare - Pericol de accident!
- Nu așezați piciorul sub pedala de frână - pericol de accidentare!
ATENŢIE
- Nu „curățați“ niciodată frânele prin exercitarea unei apăsări ușoare asupra pedalei de frână, dacă nu trebuie să frânați cu adevărat. Acest lucru determină supraîncălzirea frânelor și astfel, o cursă de frânare mai mare și o uzură mai rapidă.
- În cazul în care aveți de parcurs o zonă mai lungă cu rampe abrupte, reduceți viteza și selectați o treaptă inferioară de viteză. Astfel veți folosi acțiunea frânei de motor și frânele nu vor mai fi așa solicitate. Dacă în această situație trebuie să frânați, nu o faceți brusc, ci la intervale.
Indicaţie
- Dacă servofrâna nu funcționează, trebuie să apăsați pedala de frână semnificativ mai puternic decât în mod normal.
- Dacă montați ulterior un spoiler frontal sau capace integrale de roți, trebuie să vă asigurați că prizele de aer ale roților din față nu sunt obturate - în caz contrar instalația de frână se poate supraîncălzi.